Programe pentru școli, familii și companii care susțin dezvoltarea emoțională a copiilor.

Nu oprim valurile emoțiilor.
Învățăm să le navigăm.

Te regăsești aici?

Iubești copiii, dar în momentele tensionate ți-ai dori să reacționezi altfel.
Îți propui să rămâi calm(ă), dar ajungi să ridici vocea. Apoi apare vinovăția.

În clasă sau acasă, simți că emoțiile scapă de sub control. Nu ale copilului. Ale tale.

Știi că pedeapsa sau controlul nu construiesc relația pe care ți-o dorești.
Dar, în furtună, nu știi altceva.

Nu este despre un copil „dificil”. Este despre cât de greu este să rămâi echilibrat când valurile cresc. Iar generațiile actuale au parte de multe valuri care fac mai dificilă conectarea reală (stările de neliniște, dificultatea de concentrare, nevoia de stimulare mentală constantă, lipsa abilităților de reglare emoțională, etc.).

Majoritatea abordărilor încearcă să oprească valul.
SURF EMOȚIONAL te învață să navighezi.

Nu eliminăm emoțiile. Învățăm să le înțelegem și să trăim cu ele în echilibru.

Programele sunt pentru:

Profesioniști din educație

cadre didactice care doresc să creeze relații de siguranță emoțională la clasă; grădinițe și școli care investesc în formarea echipelor

Părinți

părinți care vor să se conecteze mai ușor cu copiii lor și să înțeleagă nevoile din spatele comportamentului

Companii

companii care vor să aducă programul „Cercul Siguranței” în viețile angajaților părinți

Educatoare Grădinița HEIDI Brașov

Cel mai mult mi-a plăcut atmosfera de la cursul SEL. A fost un spațiu cald, în care m-am simțit ascultată, înțeleasă și încurajată să reflectez nu doar la rolul meu de educator, ci și la propriile emoții. Mi-a plăcut că am învățat într-un mod autentic, prin exemple, exerciții și discuții care ne-au apropiat și ne-au făcut să privim copiii cu și mai multă empatie. Cursul mi-a reamintit cât de important este să ne oprim uneori pentru o pauză mentală, să respirăm și să observăm emoțiile copiilor. Pentru mine, SEL nu a fost doar un curs, ci o experiență care m-a ajutat să aduc mai mult calm, conectare și recunoștință în activitățile de zi cu zi de la grupă.

Educatoare Grădinița HEIDI Brașov

Toate informații din trainingul SEL au fost utile și le-am putut pune în practică cu mare ușurință la grupa de copii. A fost foarte multă practică la curs și puțin teorie, ceea ce a făcut ca acest curs să fie cel mai bun de până acum în grădinița noastră.

Educatoare Grădinița HEIDI Brașov

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost blândețea Ruxandrei, faptul că am pus totul înpractică și că am putut discuta despre asta la întâlnirile de mentorat.

Educatoare Grădinița HEIDI Brașov

Mi-a placut foarte mult ca am avut un spațiu in care puteam aduce lucrurile la care nu ne descuram sau pe care nu stim cum sa le abordam si mereu eram intampinate cu deschidere si intelegere. Mi s-au parut foarte utile sesiunile de mentorat pe care le-am avut cu toata lumea in care fiecare aducea propria experienta din care puteam invata. Cel mai mult mi-a placut cum ne organiza si ne preda Ruxi si ca stia cum sa valorifice experienta fiecaruia pentru a invata toata lumea

Educatoare Grădinița HEIDI Brașov

Toate temele predate au fost de interes, activitatile interactive din cadrul cursului si pauzele mentale, schimbul de idei dintre colege. Atmosfera calda, primitoare, Ruxi o persoana empatica si blanda. Am avut parte de o experienta care m-a facut sa devin constienta de multe lucruri. Multumesc!

Părinte, Brașov

Programul „Cercul Sigurantei” m-a ajutat mult sa inteleg mai bine nevoile copilului meu, sa fiu mai atent la modul in care raspund nevoilor copilului meu si sa fiu alaturi de el intr-un mod autentic. M-a ajutat mult si sa pot gestiona mai bine momentele dificile reușind sa rezolv aceste momente cu mai multa ușurință atat pentru mine cat si pentru copilul meu. In acelasi timp mediul in care s-a desfășurat programul a fost unul foarte bun in care am împărtășit foarte multe alaturi de parintii si educatorii care au participat.

Părinte, comunitatea CEKT Brașov

Consider că acest program - „Cercul Sigurantei” - va deschide ochii cu adevărat oricărui părinte dornic de a identifica și de a înțelege mai bine nevoile copiilor.

Părinte, comunitatea CEKT Brașov

As recomanda programul oricarui parinte care își dorește sa isi imbunatateasca relația cu copilul pornind de la însăși baza relației lor - afectiunea și înțelegerea. COS nu este despre soluții punctuale fixe, ci despre o abordare holistica a relației. Nu este despre corectarea de comportamente, ci despre crearea unei dinamici cu totul noi, în care copilul se simte iubit iar părintele, increzator.

Părinte, Brașov

Deși credeam că știu care sunt nevoile copilului meu, am citit cărți de parenting, am urmărit podcasturi, dar nimic nu se compara cu experienta live, în care discuții la cald situații ipotetice sau situații pe care le-ai întâmpinat cu al tău copil. Am învățat enorm despre mine și despre copilul meu atât de la facilitator cât și de la ceilalți părinți. Cred ca ar trebui sa fie obligatoriu cursul acesta - „Cercul Sigurantei” - pentru toți copiii. Sa te obligă statul să le faci. Atât e de important pentru copilul tău.

Părinte, Brașov

Programul ajută să înțelegem nevoile emoționale ale copilului în contexte diferite, și în plus dă răspunsuri la nevoile noastre ca părinți de a gestiona emoțiile lor și ale noastre, și de a ne îmbunătăți comportamentul.

Părinte și educator

Structura cursului „Cercul Sigurantei” este foarte valoroasă. Datorita ei reușesc să răspund corespunzător emoțiilor copiilor cu care lucrez și să asigur un atașament securizant. Îl recomand cu căldură, părinților și educatorilor care vor să învețe cum să se raporteze cu copii din jurul lor.

Părinte, Brașov

Personal acest curs - „Cercul Sigurantei” - mi s-a părut revelator, bine exemplificat, cu multe video și experiențe personale din viata de părinți, educatori sau ingrijitori. Pe mine m-a ajutat sa fiu mai atentă la emoțiile mele, sa invat ce este autocontrolul, sa identific nevoile copilului si sa pot sa ii gestionez eficient emotiile copilului meu. O recomand cu toata încrederea pe Ruxi pentru predarea Cercului Siguranței.

Cine este în spatele
Surf Emoțional

Sunt Ruxandra Oprică și am început să lucrez în educație în 2008, ca voluntar, iar de atunci relația cu copiii și tinerii a rămas firul roșu al parcursului meu profesional. Am fost mentor școlar, formator și profesor, coordonator de proiecte educaționale, aproape atât de copii, cât și de adulții din jurul lor. În toți acești ani am înțeles un lucru simplu și esențial: copiii cresc lângă adulți care îi văd, îi plac și pentru care ei chiar contează.

În 2020, într-un moment care m-a oprit și pe mine din alergare, am început să mă uit mai atent la propriile emoții. Am realizat că, deși lucram de ani buni în educație, nu știam cu adevărat cum să-mi înțeleg și să-mi reglez stările. A urmat un proces profund de autocunoaștere, lucru cu sinele și explorare personală. Din această căutare s-a născut SURF EMOȚIONAL – un spațiu în care îi susțin pe educatori, profesori și părinți să devină o bază sigură pentru dezvoltarea socio-emoțională a copiilor. Astăzi navighez cu mai multă claritate și încredere, dar rămân deschisă la ceea ce fiecare val nou are să mă învețe.

Contactează-mă acum

    Reprezint*:

    Mă interesează un program*:

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.