Despre
Ruxandra

Prețuiesc potențialul fiecărui copil, conectarea emoțională și relația de siguranță în procesul de învățare.

Sunt Ruxandra,

Dar, înainte de toate, sunt un om care a învățat pe propria piele cât de copleșitoare pot deveni emoțiile atunci când nu avem instrumentele potrivite.

Am lucrat cu sute de copii de vârste diferite, zeci de educatori și părinți care își doresc să facă lucrurile diferit, dar se simt prinși între presiune, comportamente dificile și epuizare. Știu cum arată acel „vreau altfel, dar nu știu cum”.

În munca mea integrez metodologii validate internațional precum Circle of SecurityⓇ, SEE Learning și MindUP acreditate CASEL, însă ceea ce ofer nu este doar un set de tehnici. Creez un cadru sigur în care oamenii pot înțelege ce se întâmplă dincolo de comportament, pot regla emoții intense și pot construi relații bazate pe siguranță și încredere.

În mediul corporate, susțin părinții în relaționarea cu copiii lor. Pentru că un părinte care se simte mai sigur în relația cu copilul său este mai prezent, mai stabil și mai eficient și în mediul profesional.

Cred că schimbarea începe din interior și se reflectă natural în relații — acasă, în clasă și la locul de muncă.

Dincolo de rolurile profesionale, creez spațiu pentru mine zi de zi. Îmi încep diminețile cu un ceai bun, îmi încarc bateriile în pădure sau pe trasee de munte și mă bucur de pauze cu o cafea bună sau o înghețată gelato. Am acasă o pisică care îmi amintește constant cât de important este „să fii”, nu doar „să faci”. Pentru mine, echilibrul emoțional nu este un concept, ci o practică zilnică. Cred în conexiunea umană, în recunoștința pentru lucrurile mici și momentele simple care ne țin ancorați în prezent.

Misiunea mea

Misiunea mea este să creez spații în care copiii se simt văzuți, înțeleși și susținuți emoțional.
Sprijin educatorii și părinții să gestioneze provocările zilnice cu mai multă claritate și răbdare, să transforme stresul și conflictele în oportunități de creștere și conexiune. În mediul corporate, lucrez cu angajații care sunt și părinți, astfel încât ei să fie mai prezenți, mai conectați și mai rezilienți, nu doar acasă, ci și la locul de muncă.
Cred că schimbarea reală începe cu adultul care se simte în siguranță și susținut.

Când adulții pot naviga emoțiile proprii, creează în jur un mediu sigur și inspirațional: în clasă, acasă și la birou.
Și eu continui să învăț să navighez emoțiile mele zi de zi, pentru că știu cât de mult contează să fii ancora de care ceilalți au nevoie.

Valorile mele

Prețuiesc potențialul fiecărui copil, conectarea emoțională și relația de siguranță în procesul de învățare.

Acreditări

Metoda mea

Lucrez cu metode validate de dezvoltare socio-emoțională, care pun accent pe relații sigure, conectare și reglare emoțională, nu doar pe tehnici sau strategii punctuale.
Printre principalele instrumente și abordări se numără:

  • Circle of Security® (COS-Parenting și COS-Classroom) – pentru a înțelege nevoile emoționale ale copiilor și a construi relații sigure și coerente.
  • Social Emotional Learning (SEL) prin intermediul programelor acreditate CASEL: MindUP și SEE Learning
  • CBCT (Cognitively-Based Compassion Training®), pentru dezvoltarea conștientizării emoțiilor și a atenției în mod practic și aplicat.
  • Formare experiențială și reflecție personală – activități practice și scenarii care ajută adulții să experimenteze, să înțeleagă și să integreze emoțiile proprii.
  • Sprijin adaptat contextului – intervenții flexibile, gândite pentru școală, familie sau mediul corporate.

Metoda mea nu se rezumă la „a da răspunsuri”, ci la a crea un cadru în care oamenii pot înțelege ce se întâmplă dincolo de comportament, pot regla emoții intense și pot construi conexiuni autentice.

Testimoniale

Educatoare Grădinița HEIDI Brașov

Cel mai mult mi-a plăcut atmosfera de la cursul SEL. A fost un spațiu cald, în care m-am simțit ascultată, înțeleasă și încurajată să reflectez nu doar la rolul meu de educator, ci și la propriile emoții. Mi-a plăcut că am învățat într-un mod autentic, prin exemple, exerciții și discuții care ne-au apropiat și ne-au făcut să privim copiii cu și mai multă empatie. Cursul mi-a reamintit cât de important este să ne oprim uneori pentru o pauză mentală, să respirăm și să observăm emoțiile copiilor. Pentru mine, SEL nu a fost doar un curs, ci o experiență care m-a ajutat să aduc mai mult calm, conectare și recunoștință în activitățile de zi cu zi de la grupă.

Educatoare Grădinița HEIDI Brașov

Toate informații din trainingul SEL au fost utile și le-am putut pune în practică cu mare ușurință la grupa de copii. A fost foarte multă practică la curs și puțin teorie, ceea ce a făcut ca acest curs să fie cel mai bun de până acum în grădinița noastră.

Educatoare Grădinița HEIDI Brașov

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost blândețea Ruxandrei, faptul că am pus totul înpractică și că am putut discuta despre asta la întâlnirile de mentorat.

Educatoare Grădinița HEIDI Brașov

Mi-a placut foarte mult ca am avut un spațiu in care puteam aduce lucrurile la care nu ne descuram sau pe care nu stim cum sa le abordam si mereu eram intampinate cu deschidere si intelegere. Mi s-au parut foarte utile sesiunile de mentorat pe care le-am avut cu toata lumea in care fiecare aducea propria experienta din care puteam invata. Cel mai mult mi-a placut cum ne organiza si ne preda Ruxi si ca stia cum sa valorifice experienta fiecaruia pentru a invata toata lumea

Educatoare Grădinița HEIDI Brașov

Toate temele predate au fost de interes, activitatile interactive din cadrul cursului si pauzele mentale, schimbul de idei dintre colege. Atmosfera calda, primitoare, Ruxi o persoana empatica si blanda. Am avut parte de o experienta care m-a facut sa devin constienta de multe lucruri. Multumesc!

Părinte, Brașov

Programul „Cercul Sigurantei” m-a ajutat mult sa inteleg mai bine nevoile copilului meu, sa fiu mai atent la modul in care raspund nevoilor copilului meu si sa fiu alaturi de el intr-un mod autentic. M-a ajutat mult si sa pot gestiona mai bine momentele dificile reușind sa rezolv aceste momente cu mai multa ușurință atat pentru mine cat si pentru copilul meu. In acelasi timp mediul in care s-a desfășurat programul a fost unul foarte bun in care am împărtășit foarte multe alaturi de parintii si educatorii care au participat.

Părinte, comunitatea CEKT Brașov

Consider că acest program - „Cercul Sigurantei” - va deschide ochii cu adevărat oricărui părinte dornic de a identifica și de a înțelege mai bine nevoile copiilor.

Părinte, comunitatea CEKT Brașov

As recomanda programul oricarui parinte care își dorește sa isi imbunatateasca relația cu copilul pornind de la însăși baza relației lor - afectiunea și înțelegerea. COS nu este despre soluții punctuale fixe, ci despre o abordare holistica a relației. Nu este despre corectarea de comportamente, ci despre crearea unei dinamici cu totul noi, în care copilul se simte iubit iar părintele, increzator.

Părinte, Brașov

Deși credeam că știu care sunt nevoile copilului meu, am citit cărți de parenting, am urmărit podcasturi, dar nimic nu se compara cu experienta live, în care discuții la cald situații ipotetice sau situații pe care le-ai întâmpinat cu al tău copil. Am învățat enorm despre mine și despre copilul meu atât de la facilitator cât și de la ceilalți părinți. Cred ca ar trebui sa fie obligatoriu cursul acesta - „Cercul Sigurantei” - pentru toți copiii. Sa te obligă statul să le faci. Atât e de important pentru copilul tău.

Părinte, Brașov

Programul ajută să înțelegem nevoile emoționale ale copilului în contexte diferite, și în plus dă răspunsuri la nevoile noastre ca părinți de a gestiona emoțiile lor și ale noastre, și de a ne îmbunătăți comportamentul.

Părinte și educator

Structura cursului „Cercul Sigurantei” este foarte valoroasă. Datorita ei reușesc să răspund corespunzător emoțiilor copiilor cu care lucrez și să asigur un atașament securizant. Îl recomand cu căldură, părinților și educatorilor care vor să învețe cum să se raporteze cu copii din jurul lor.

Părinte, Brașov

Personal acest curs - „Cercul Sigurantei” - mi s-a părut revelator, bine exemplificat, cu multe video și experiențe personale din viata de părinți, educatori sau ingrijitori. Pe mine m-a ajutat sa fiu mai atentă la emoțiile mele, sa invat ce este autocontrolul, sa identific nevoile copilului si sa pot sa ii gestionez eficient emotiile copilului meu. O recomand cu toata încrederea pe Ruxi pentru predarea Cercului Siguranței.

Cum putem lucra împreună

Fie că ești educator, părinte sau companie, primul pas este să ne cunoaștem.
Hai să descoperim împreună ce program sau formă de susținere se potrivește cel mai bine nevoilor tale sau ale echipei tale.
Scrie-mi și găsim împreună direcția care aduce echilibru, claritate și conexiune.

    Reprezint*:

    Mă interesează un program*:

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.